Străinii cumpără România bucată cu bucată. Piece of cake. Avem o ţară bună, binecuvântată de Dumnezeu cu pământ rodnic, ape curgătoare şi climă temperată. Avem o ţară. Ce facem cu ea? În primul rând, ne-o spun străinii, stăm cu mâinile încrucişate la piept şi ne văităm. "Mioriţa" ne-a învăţat cum se face. În al doilea rând, "completăm". Ciupim. Furăm, adică, măcar simbolic, cât să nu zică vecinii că suntem proşti dacă ne văd venind cu mâna goală de la muncă. Asta comunismul ne-a învăţat. În al treilea rând, ne bucurăm prea devreme de profit şi, în loc să-l investim, îl risipim pe case şi pe maşini scumpe. Asta e foamea şi răzbunarea amărâtului care n-a avut mai nimic. Şi rânduri despre noi ar mai fi... "Singura limitare a României sunt oamenii", crede Arjan Janknegt. Pentru străini, ţara noastră va rămâne etern fascinantă şi paradoxală, pentru că e locul unde tot timpul ţi se spune că nu se poate face nimic, însă, cu oameni potriviţi, totul e posibil.

Străinii care vin şi cumpără pământ în România ştiu să-l preţuiască mai mult decât o facem noi. Îl laudă, se miră că stăm cu fundul pe un sac de aur, se vaită din pricina birocraţiei şi a prea deselor controale. Şi fac bani. Pentru ei, timpul este e o linie dreaptă, ce merge spre viitor. Pentru noi, spun ei, acelaşi timp e un mic cerc: aici şi acum.

Începem de astăzi un serial cu poveştile de succes ale ţăranilor de import. Flămânzi de România. Veţi citi reportaje despre olandezul care a zburat până la Buzău, ca să cultive ceapă, despre cum lucrează portughezii 21.000 de hectare de pământ, despre francezul care are mari oştiri de grâne şi dă ţării pâine. Îl veţi cunoaşte pe turcul venit la Brăila, într-o ţară invadată de roşii turceşti, să cultive legume româneşti. Veţi afla ce interese şi ce profit au străinii care cumpără terenuri în România şi le lasă pârloagă. Şi, mai ales, veţi descoperi povestea româncei, italiancă prin adopţie, care s-a întors acasă, a cumpărat pământ şi a luat în grijă, gratis, toate necazurile oamenilor de pe el. Avem o ţară. Poate că asta ar fi singura ei şansă: să devenim străini de ea, ca s-o putem privi cu alţi ochi, şi să începem, în sfârşit, să o iubim.


Când s-a trezit în bătătură cu un olandez care voia să facă agricultură în România, Neluţu, fermier din tată în fiu pe câmpurile râmnicene, s-a crucit adânc şi a zis că omului o să-i treacă repede. L-a găzduit timp 2 ani pe Arjan Janknegt, un bărbat agil şi blond, căruia n-a putut să-i spună niciodată pe numele adevărat, ci l-a botezat pe loc Eric, "că prea are faţă de Eric”. Văzându-l om de încredere, a decis să-i dea în arendă străinului 20 de hectare de teren, să vadă ce brânză face. La prima recoltă, Arjan sau "Eric” a scos 7000 de kile de grâu la hectarul de pământ românesc, ce n-a văzut Valea Râmnicului nici pe vremea comunismului. Neluţu s-a crucit iar, admirativ de data asta. "În primii ani, ne uitam la maşinile lui ca la avioane, că aşa ceva nu văzusem decât la televizor. Ne-a întărâtat şi pe noi să ne punem pe treabă”, recunoaşte fermierul Ion Iancu sau Neluţu, cum îl ştiu prietenii. Asta se întâmpla în urmă cu 6 ani, iar de atunci Arjan Janknegt a cumpărat 160 de hectare de pământ în judeţul Buzău şi are în arendă restul de până la 500. "În România am ajuns pe urmele cepei”, spune zâmbind cu ochii de culoarea bleu în biroul din localitatea Zidurile, unde domneşte o ordine desăvârşită. Pe un perete stă agăţat un tablou înfăţişând o ceapă, "uien” pe limba olandeză, tablou pictat de soţia lui, rămasă în Olanda.

Din clipa în care olandezul a păşit la Zidurile, ideile despre agricultură ale lui Neluţu, bărbat vesel, cu chipul ars de soare şi lanţ gros la gât, s-au schimbat radical. "La porumb, de exemplu, la noi e vorba aia «La ăla desu', mergi cu fesu', la ăla raru’ mergi cu caru’». E, Eric mi-a arătat că nu-i aşa”. De pe două tarlale egale, una semănată după know-how olandez, alta - cu ştiinţă românească, cei doi au adunat cu mâna ştiuleţii aurii. "Coşul lui era aproape cu două palme mai plin”, spune cu admiraţie Neluţu.

Când nu plouă, Neluţu, care n-are sistem de irigaţie, ridică ochii spre cer şi-şi face cruci largi. "Ce faci, Neluţu?”, l-a întrebat Arjan o dată, în româna învăţată în 6 luni sârguincioase, când umbla cu dicţionarele după el. "Mă rog la Dumnezeu să plouă”, i-a răspuns fermierul român. Arjan n-are nevoie de aşa ceva pentru că-şi irigă singur pământurile. "Acum, când ne întâlnim şi n-a mai plouat de ceva vreme, mă întreabă: «Neluţu, ai mai vorbit cu…? Cum merge?», şi arată în sus zâmbind”, povesteşte amuzat românul.

"Sandule, adu ze căruţă să mergem la ceapă. Ja, ja. Aşa Sandule, noroc!”, îi spune la telefon olandezul în două limbi paznicului tarlalei. Vrea să ne arate rândurile de ceapă şi arpagic de pe ogoarele Râmnicului, de care e tare mândru. Acum, înainte de a începe culesul. Sandu, tras de iapa Stela în vârstă de 20 de ani, îl salută ca pe un consătean şi încep să discute de culturile vecinilor, care ce a mai semănat, ce se fac dacă nu stau ploile.

Arjan a luat primul contact cu România în 1999, ajungând în partea de vest a ţării. Era în căutarea locului perfect pentru ceapa ideală. A vizitat mai multe ţări până să ia o decizie: Ungaria, Cehia, dar a aflat de la specialişti că cea mai bună zonă pentru cultura cepei ar fi la Buzău, aproape de Râmnicu Sărat. În 2003, Arjan a exportat pentru prima oară ceapă din Olanda în România prin firma pe care o are cu fratele său în Olanda. Apoi a început afacerea în România şi drumul cepei s-a sucit: din România în Olanda. "Cultivăm ceapă şi în Olanda, dar cea românească e mai bună. Acolo avem sol bun, dar nu putem schimba clima, plouă prea mult şi umiditatea e mare. Aici, datorită uscăciunii, fructele şi legumele sunt mai dulci, au alt gust, aspectul cepei e frumos”, spune şi face gestul de "ţuţ”. Pe lângă ceapă, fermierul olandez mai cultivă grâu, porumb, floarea soarelui şi vrea să se extindă cu culturi de fasole şi sfeclă. În viitor. Dar ceapa, şi arpagicul în particular, e cultura vedetă. "România ar putea deveni lejer primul exportator de seminţe din Europa. Singura limitare sunt oamenii”, recunoaşte cu sinceritate.

Când a plecat din localitatea natală Amersfoort, de la ferma Zeewolde din Olanda, Arjan nu şi-a imaginat că va avea aşa dificultăţi în a se adapta la mentalitatea românească. "Românii merg în prea multe direcţii şi văd totul în alb şi negru”, explică Arjan una din diferenţele culturale. "Dacă le spui exact ce să facă, vor face, dar în agricultură ai nevoie şi de nuanţe. Când intervin variaţii, nu mai fac nimic”, spune, în timp ce soarbe cafea din cănuţa în formă de moară de vânt, adusă de acasă. Filosofia timpului la români l-a dat gata şI l-a determinat rapid să mecanizeze toate activităţile pentru a reduce dependenţa de zileri. Mai foloseşte oamenii doar în august pentru arpagic şi iarna, la ambalat seminţele. "La români timpul e mai scurt, ca un cerc, aici şi acum. Pentru mine timpul e o linie dreaptă şi mă gândesc la viitor foarte mult. Unii din cei pe care i-am avut la fermă se gândeau că iau un salariu bun acum şi gata, nu mai făceau niciun efort. Eu pot sacrifica bunăstarea zilei de azi pentru un viitor mai bun”, recunoaşte Arjan. "Sunt aici în primul rând ca să fac o fermă frumoasă, nu ca să fac bani. Asta nu prea au înţeles oamenii la început. Ba chiar m-au privit cu neîncredere mult timp, crezând că le iau pământul şi plec cu el în Olanda”, glumeşte acesta.

Cu timpul a învăţat să se adapteze, dar cunoaşte doi olandezi ale căror afaceri în România au eşuat din acest motiv. Are acum o echipă de 5 oameni de bază, angajaţi români, despre care are o părere excelentă. Unul dintre ei e Radu Petrică de 30 de ani, angajat de 4 ani la fermă ca mecanic agricol. N-a văzut la alţi patroni români recoltele lui Arjan de când s-a apucat de meserie. Pe lângă un salariu satisfăcător, de 1800 de lei, Petrică e mulţumit şi că nu face treabă de mântuială. "Nu ţi se spune «Hai, repede, repede, cum o fi, numai termină». Ci faci totul pe îndelete şi aşa cum trebuie”, zice Petrică.

Pentru Arjan agricultura e o afacere care merită efortul. Un hectar de pământ românesc costă între 600 şi 1400 de euro. În Olanda, unde pământul e în permanentă luptă cu marea, aceeaşi suprafaţă ajunge şi la 10 000 de euro. Asta pentru că suprafaţa arabilă a Olandei este de zece ori mai mică decât a noastră, iar fermierii preferă să închirieze pământul şi legea îi ajută. "Legea ar trebui să protejeze arenda mai mult şi în România. Vreau să arendez mai mult pământ, pentru că a apărut o competiţie mare pe piaţă. În viitor...”, îşi trasează sarcini precise bărbatul. La uşa albastră a micii ferme din Zidurile au bătut mai mulţi samsari de pământuri, dar olandezul le-a arătat ieşirea politicos şi le-a spus "Nu, mulţumesc”, în cea mai pură limbă românească.

Rezultatele incredibile pentru fermierii români din zonă sunt obţinute cu investiţii mari şi cu multă disciplină. Nici inginerii agronomi din zonă nu egalează producţiile olandezului. "La ceapă, de exemplu, investesc dublu faţă de români. Uneori chiar 5000 de euro la hectar pe an, cu totul, de la plantare, la maşini şi depozitare”, spune în vreme ce ne arată depozitele impecabile unde vrea să inaugureze un nou sistem de ventilaţie. Fermierul beneficiază de subvenţiile de la Uniunea Europeană, puţin peste 100 de euro la hectar, şi spune că nu s-a gândit să acceseze fonduri europene pentru că i se par "scumpe” ca investiţie de timp, hârtii, drumuri. Iar programul de zi cu zi nu-i permite: o oră la birou, trei ore pe câmp şi vreo 10 în întâlniri, la telefon. 90% din ce cultivă Arjan e vândut în ţară, cerealele la mori sau la Fabrica de Nutreţuri Combinate (FNC) Râmnicu Sărat, ceapa pentru pieţe, seminţele - altor fermieri. Iar o parte din ceapa aurie de România ajunge în Olanda, că e foarte apreciată. "Nu înţeleg de ce importaţi ceapă din Austria, Olanda şi alte ţări când ceapa românească e perfectă”, se arată Arjan nedumerit de ce vede prin supermarketuri.

"Harnic, dom’le. Munceşte şi cu 3-4 utilaje o dată. Singur. Lanurile lui sunt de elită”, vorbeşte cu mândrie primarul localităţii Valea Râmnicului, Ion Sandu, despre olandezul naturalizat la Zidurile, pe locul fostului CAP. Arjan şi un finlandez au în total 5% din suprafaţa agricolă a comunei, iar anul trecut olandezul a plătit impozite la Primărie de aproape 8000 de lei. Culturile lui sunt însă parcă desprinse din picturile lui Van Gogh: floarea-soarelui e viguroasă, grâul - mănos, iar ceapa... La 15 tone obţinute de români la hectar, Arjan scoate şi 50 de tone.
Dacă românii au învăţat să facă agricultură mai bine de la olandez, românii au dat la schimb stilul de viaţă românesc. Neluţu l-a iniţiat treptat pe străin în tainele sarmalelor cu ardei iute, ale mămăligii cu brânză şi ale limbii române. Că nu se mai putea cu limbajul semnelor şi prin desene, singurul vorbitor de engleză cale de 3 sate fiind un băiat cam certat cu şcoala. Uneori ciocnirea celor două lumi a fost furtunoasă. "A luat într-o vacanţă nişte must din România şi l-a dus la soţie, acolo, în Olanda, unde oamenii mănâncă mult caşcaval şi margarină pe o pâine neagră-neagră. Şi la cafea au mereu un biscuit mic, mi-a zis tata care a fost în vizită la olandezi, dus de Eric. Şi aici, la Ziduri, Eric are în sertar mai multe cutii cu biscuiţi. Ei, şi-am uitat să-i spun că mustul fermentează şi să aibă grijă. I-a explodat sticla în toată bucătăria lui olandeză, de a trebuit să văruiască rapid”, râde în hohote amicul lui Arjan.
Neluţu recunoaşte că cel mai greu s-a obişnuit cu faptul că olandezul nu e învăţat cu împrumutul românesc: ia de la mine ceva, dă-mi şi tu de la tine. La Arjan era clar: vrei ceva, plăteşti. Şi nici până azi fermierul român nu înţelege de ce, la un Crăciun, prietenul lui din ţara morilor de vânt şi a lalelelor i-a adus cadou, deşi nu-i stă în obicei, nişte saboţi de lemn, cam vechi şi ciudaţi, şi un cozonac.

Pentru cei care vin la ferma lui, Arjan are scris pe o tăbliţă un sfat inspirat de o femeie din Râmnic, venită la un interviu de angajare şi care se văita din orice: "Câştigători au un plan, rataţii au scuze”. Asta e lecţia lui pentru români, alături de răbdarea de a aştepta profit pe termen mediu şi lung. "Prima oară am cumpărat În România o pârloagă şi am lucrat-o cum trebuie mai mulţi ani. Acum e un pământ normal şi obţin culturi bune de acolo. Oriunde pe pământul ăsta trebuie să munceşti. Fără să aştepţi profit imediat”, spune bărbatul şi-şi arată palmele aspre.

Pune te rog si link sau de unde ai transcris ca te trezesti ca cere vreunu drepturi de autor.
Mult succes!

Uite link;
http://forum.softpedia.com/lofiversion/ ... 90758.html

PS: vezi ca exista un topic care se numeste ..
DE PE NET ADUNATE>